Totul în viață se întâmplă cu un scop, într-o bună zi va răsării și soarele pe strada mea.
Ei îți omoară sufletul zi de zi – sunt niște criminali să știi.
Știu că este greu. Așa va fi mereu. Până când îmi voi reveni. Dar poate într-o zi când ne vom întâlni și durerea se va risipi.
Ți-ai bătut joc de mine – o să-ți pară rău! Nu uita: Trădarea se plătește cu trădare!
Indiferența mea doare? Păcat, pe mine indiferența ta m-a făcut mai tare.
Nu merita să plângi, să te distrugi pentru o greșeală. La vârsta asta, orice greșeală face parte din viața normală.
Când o vei săruta, sper sa vezi cum te privesc ochii mei plini de lacrimi.
Sunt mort în lumea asta vie?! Dar poate viu în acea moartă?! Aici nimeni nu mă știe, Acolo nimeni nu mă așteaptă.
Îmi va fi dor… Îmi va fi rece… dar timpul nu va vindeca, ci doar va trece!
Nu mi-am arătat și nu îmi voi arăta niciodată suferința! Zâmbesc mereu, și nu îmi pierd credința!
Aş vrea ca cineva să se uite în ochii mei, să mă strângă tare în braţe şi să-mi spună „Ştiu că nu eşti bine!”.
Lacrimile ce le vărsam în brațele tale. Acum sunt amintiri ce nu pot trece peste ele.
Nu îmi mai promite luna de pe cer pentru că știu că nu mi-o poți aduce.
Am învățat să lupt pentru ce-i al meu, dar chiar dacă-i greu, am învățat să renunț la persoanele care mă rănesc mereu.
Și credeam că te-ai schimbat… dacă ți-am mai dat o șansă… dar ești la fel de nesimțit și varză!
Câinele care te-a mușcat odată… o să te muște și a doua oară… e doar o chestie de timp… la fel și oamenii.
Și când, chiar am impresia că totul e bine, mă trezesc la realitate.
Asta crezi tu, că sunt un robot fără sentimente. Dar nu-i așa. Sunt om, ca și tine. Care plânge întruna și minte că se simte bine!
E iar octombrie și plouă mărunt, Am mai pierdut o vară sperând.
Un octombrie atât de trist și ea, la fel de tristă! Păreau să fie singurele existențe care bântuie acest drum!